Hercesa Romania

  1. Acasa
  2. /
  3. Despre Hercesa
  4. /
  5. Hercesa Romania

Hercesa, 18 ani de prezență în România

Hercesa și-a început activitatea în Romania în anul 2004, odată cu achiziționarea clădirii istorice Cișmigiu, situată în centrul orașului București. În urma unui complex proces de reabilitare desfășurat de compania noastră și a unei investiţii de peste 15 milioane de euro, clădirea Cișmigiu și-a redeschis porțile în anul 2012, în prezent în clădire desfășurându-și activitatea Hotelul Cișmigiu 4* operat de firma noastră, precum și colaboratorii noștri: Institutul Cervantes, Librăria Humanitas, Berăria Gambrinus și Restaurantul Cișmigiu – Bistro la Etaj, gestionat de compania SHC, care operează și restaurantele Stadio, Social 1 și Nor din București.

 

Alături de proiectul de reabilitare a clădirii Cișmigiu, în România Hercesa a acordat atenție în special proiectelor rezidențiale. Până în prezent firma noastră a finalizat și dat în folosință aproximativ 900 de apartamente în proiectul Vivenda Residencias (din zona bulevardului Basarabia), unde alte 150 de apartamente sunt în curs de execuție și urmează să fie finalizate la sfârșitul anului 2022 și în primavara anului 2023, și are în fază de proiect alte aprox. 4.300 de locuințe în București, în două din proiectele sale: proiectul Vivenda Residencias și proiectul Ghencea (din zona Prelungirea Ghencea).

Gestiune integrală a proiectelor

Hercesa Romania gestionează, comercializează și supervizează personal, prin echipa proprie de profesioniști, întregul proces de dezvoltare a proiectelor sale imobiliare, în toate etapele lor de execuție, de la conceperea proiectului arhitectural și până la finalizarea apartamentelor și predarea lor către clienți.

 

În felul acesta, asigurăm implementarea unor standarde superioare de calitate în toate proiectele noastre, precum și respectarea angajamentelor asumate față de clienții Hercesa. Aceste aspecte au impus Hercesa ca un punct de referință în domeniul imobiliar din România și ne-au adus aprecierea din partea clienților noștri.

ECHIPA HERCESA ROMÂNIA

Echipa Hercesa România este formată din profesioniști cu experiență, dintre care mulți s-au format chiar în cadrul firmei noastre, fiind alături de noi încă de la înființarea companiei. Excelenta calificare a personalului nostru, împreună cu extinsele cunoștințe ale acestora în domeniul imobiliar măresc capacitatea companiei de a interveni cu agilitate în orice moment al procesului de dezvoltare a proiectelor imobiliare, atât în mod punctual, la soluționarea unor aspecte particulare, cât și la nivel global, și permit optimizarea timpilor de execuție și reacție.

În echipa Hercesa România lucrăm cu toții cu entuziasm și pasiune pentru a realiza produse de calitate și a livra clienților noștri apartamentele mult dorite, în care să se simtă acasă.